Etichete
a șlefui, adevar corespondenta, Baruch Spinoza, Biblia, coerenta, Dumnezeu, intelect, lentile, libertate, necesitate, Ockham, perchezitie, profeti, realitate, semnificații, sensurile Bibliei, Sfanta Scriptura, text, transcendență, William
În timp ce șlefuia o lentilă biconvexă, cu scopul de a-l supravegea mai atent pe Dumnezeu,Spinoza a simțit că-l roade ceva. S-a oprit din șlefuit, a apropiat lentila de o oglindă și a descoperit că îl roade invidia. Era invidios pe Ockham care avea un brici al lui.S-a uitat încruntat la pereți și la mobilă, a mormăit ceva în barbă, dacă nu avea briciul lui se poate presupune că în schimb avea barbă, și privirea i-a căzut liber asupra Bibliei. Sfânta scriptură a ridicat neputincioasă din coperți, avea patru sensuri iar la o adică chiar nouă, dar nu avea brici, Spinoza trebuia să se descurce cu polisemia, înțelesurile pe care le avea la îndemână. Spinoza a luat polisemia și a întors-o pe toate părțile până a făcut din sensuri un evantai, era vară și era foarte cald. S-a mirat o vreme de existența sensurilor, s-a întrebat dacă ele există în mod necesar, dacă și-au înțeles necesitatea și dacă sunt libere.
Cum sensurile erau pline de ele însele, Spinoza le-a mai spus odată că „Libertatea este necesitatea înțeleasă” pe post de amin și a continuat să se gândească cum să facă și el rost de un brici.
Până la urmă a dat vina pe sensuri, erau prea multe și un singur adevăr. Dacă Biblia ar reda, fără intermediari, discursul lui Dumnezeu, totul ar fi fost clar. Dar, cum adevărul era corespondența între enunț și realitate, adecvarea intelectului la lucruri, totul devenea foarte ambiguu. Nu se mai știa care profet aproximase mai bine, cine ce realitate descria, care era cea mai adecvată descriere etc.
Și atunci Spinoza a găsit briciul: a despărțit textul de realitate. Biblia trebuie înțeleasă prin coerența ei interioră, nu prin raportare la o realitate sau alta. Textul este deci desprins de semnificațiile sale semantice, despărțit de orice referință exterioară, chiar și de transcendență. Nu mai există un text divin și unul mundan. Cel care citește nu mai trebuie să fie atent la corespondența dintre text și realitate, important este numai textul în sine. Fiecare text din Biblie devine astfel propriul sistem de referință.
Cam așa a făcut rost Spinoza de brici. Descoperit la o percheziție de rutină printre multe alte arme albe, briciul a fost unul dintre capetele care l-au acuzat pe posesor de erezie.