Etichete

, , , , , , , , ,

Și pentru că dimineața nu îmi mai aminteam nimic și am vrut cu tot dinadinsul să știu, a găsit timp să mă conducă. „Nimic nu se pierde, mi-a spus, și nici nu se transformă. Aici totul se păstrează.Visele pe care le uităm la trezire sunt visate mai departe de inconștientul diviziv”

În prima stație locuia fetița fotofobă căreia i-am de Paști lumina unui măr roșu, se împrietenise cu niște licurici electrici și învățau împreună tabla regăsirii. În timpul eclipselor, avea grijă de anima lunatică a unui unicorn. De la ea păstram niște julituri în coate pe care, bineînțeles, uitasem de unde le am.

Din zona așteptărilor comune abia plecase caleașca portocalie a gesturilor firești pe care nu le făcusem niciodată. Am luat un submarin tăcut și mi-am compostat pastilele de frică inconștientă. Întotdeauna îmi este teamă să nu fiu găsită fără bilet la trecerea liniilor.

La prima stație mi-am amintit de colegii de la școala de arte și conversații. Întotdeauna când era vreme frumoasă își ieșeau din minți și rătăceau prin împrejurimi.

Am mers pe a treia încruntare la stânga și am ajuns la rafturile cu vise purtate o singură dată. Mă interesau cele din Salonul 6, îmi era dor de dansul Nălucii cu zăpada. Era acolo, cu mirosul ei de portocală amăruie, își spăla gândurile într-un lighean de tablă. „ Grozav îmi este dor să trăiesc!” mi-a spus fără să mă privească. Nu o interesa prea tare masca mexicană pe care o colorasem special pentru ea. Am plecat repede pentru că ar fi putut să-mi ceară să o visez din nou. E o Nălucă foarte frumoasă, pentru privirea ei am purtat tot felul de războaie dar acum nu mai vreau să-mi murdăresc hainele.

Când am ajuns la casa care m-a văzut crescând, dimineața îmi pregătise căderea în gravitație și mi-o adusese la pat. Cum afară era încă întuneric mi-am strigat pisica să aducă lumină.

Picturi Remedios Varo

Anunțuri