Etichete

, , , , , , , , , , , ,

„Edward Hopper aparține categoriei de artiști a căror operă e tristă dar nu ne întristează- echivalentul în pictură al unor Bach sau Leonard Cohen.Personajele lui au aerul că se află departe de casă, citesc o scrisoare pe marginea unui pat de hotel sau beau un pahar, se uită pe geamul unui tren în mers sau răsfoiesc o carte în holul unui hotel.Fețele lor sunt vulnerabile și introspective. Poate că tocmai au părăsit pe cineva sau au fost părăsite, sunt în căutare de lucru, sex ori companie, duse de vânt în locuri pasagere.
În Automat, o femeie stă singură și bea o ceașcă de cafea. Afară, judecând după pălarie și haină, e târziu și frig. Încăperea pare mare, puternic luminată și goală. Femeia pare timidă și ușor speriată, neobișnuită să stea singură într-un spațiu public. Pesemne i s-a întâmplat ceva rău. Fără să vrea îl invită pe privitor să-și imagineze povești cu ea, povești despre trădare și pierdere.(…)
Automat e un tablou al tristeții și cu toate astea nu e un tablou trist. Are forța unei înălțătoare bucăți muzicale melancolice. În ciuda rigidității mobilierului locul nu pare dezolant. Ceilalți oameni din cameră ar putea fi de capul lor, bărbați și femei bând cafea singuri, absorbiți și ei de gânduri, rupți de lume: o izolare obișnuită ce are ca efect diminuarea sentimentului apăsător de singurătate al celui care se simte singur. Hopper ne invită să empatizăm cu această femeie în izolarea ei. Pare demnă și generoasă, poate puțin prea credulă, un pic naivă – de parcă s-ar fi izbit de un colț dur al lumii.” – Alain de Botton „Despre farmecul lucrurilor plictisitoare

Azi m-am gândit la asta și la călătoriile cu trenul.Și dacă pornografia este de fapt o sexualitate pe înțelesul tuturor. Și la vulnerabilitatea în spațiul public mai ales când ninge.La absența stirilor externe din jurnalele de la orice oră și din jurnale în general.

Anunțuri