Etichete

, , , , , , , , , ,

Îl izolaseră într-o cutie de lemn verde cu porunca de a reflecta. După ce i-a dat târcoale ca o vulpe argintie porunca s-a ghemuit într-un colț și a adormit fără remușcări, visând noi semne de punctuație. Acum era singur, ar fi putut reflecta în liniște și fără oglindă, el însă se încăpățâna să-și amintească iar și iar cum: erau aliniați pentru rocadă, trebuia să execute o rostogolire simplă, oblică, cu numai un salt răsucit în aer. Numai că nu vroia cu nici un chip să se desprindă din pătratul lui negru, sărea pe loc, își asmuțea clopoțeii de la tichie să cânte refrenul. „Jocul este absurd, mizele sunt premise false, raționamentul șchiopătează!”. Pe urmă a început să-l tragă de căpăstru pe cal, i-a furat ochelarii pentru derută: „Îți dau drumul, îți dau zahăr, numai hai să ne mișcăm după umbra cifrei unu! Să vezi ce gust de iarbă au cifrele!”, îi promitea îi tot cânta. Tura deja se enervase, regina își căuta sticluța cu săruri și baze, pionii își lungiseră gâturile. Rocada era compromisă, regele a fost demis. I-au luat lanterna magică, i-au luat tichia și i-au lăsat porunca de a reflecta. Dacă reflecția va da greș îl vor arunca pe țărm. Acolo va aștepta să se rotunjească luna și să vină o corabie care avea drept catarg un măr care îi învăța pe nebuni să muște.
Reflecta, asta făcea ultima oară când m-am uitat la el.

Foto: Victoria Ivanova

Anunțuri