Etichete

, ,

În fiecare dimineață o găsesc pe aceeași bancă, privind în gol și ținând străns mânerul răsucit al bastonului. Câinele meu trece pe lângă ea ca și cum ar fi un obiect oarecare, deposedat de orice însușiri. Stă ore în șir rezemată în sceptrul ei de lemn tocmai pentru a demonstra că pentru ea timpul nu mai reprezintă o problemă. Nici timpul și nici oamenii care trec grăbiți spre treburile lor. Uneori zâmbește vag sau poate este doar un rictus pe care îl așează împotriva soarelui. Este cu siguranță mai bătrână decât noi toți, mai bătrână decât banca, mai bătrână decât trandafirii de pe alee dar nu mai bătrână decât ploaia. Ploaia care azi a condamnat-o la singurătate, poate din orgoliu, poate din gelozie.

Anunțuri