Etichete

, ,

Deşi ce se petrece in marea cetate nu prea ma interesează, s-a întâmplat totuşi ceva care mi-a adus o incredibilă satisfacţie: rezultatele la Bac. Adică să vezi că şase din 10 „candidaţi” nu se aleg cu diploma, pentru care s-au obosit să vină din când în când la şcoală, este un evenimet remarcabil. Înseamnă că, temporar, numărul proştilor cu diplome acreditate de Ministerul Educaţiei a rămas constant. Desigur, se vor găsi şi soluţii, vor trece, probabil, în toamnă, dar nu vreau să ma gândesc la asta acum. Vreau să trăiesc, alături de ei clipa, adică momentul acesta în care, o mară masă de ciumpalaci de 17-19 ani, observă că există consecinţe dacă nu ştiu să scrie, să citească şi să gândească.

Da, vreau să mă bucur de asta!Privesc cu încântare scenele în care „candidaţii” trăiesc în turmă marea dramă, îşi mestecă ciunga compulsiv şi anunţă, semiarticulat, printre lacrimi, că au fost respinşi.Mă uit cu incantare la feţele lor: pupeze care la 18 ani arată ca de 40, şmecheraşi cu mutre de cămin cultural, îmbrăcaţi la ţol festiv şi foarte foarte trişti. E aşa de stranui să văd ca adunătura asta de agramaţi are de suferit încât aproape nu-mi vine să cred.

Ieri seară, invitată într-o emisiune dedicată momentului. O educabila abia trecută prin tortura examenului povestea cât a fost de greu, aproape umilitor pentru ea. A vorbit aproape un sfert de oră şi a folosit aproximativ 100 de cuvinte, cu verbe şi conjuncţii cu tot,. Era o elevă buna,adică luase bacul cu 6,75, dar tot se considera jignită de încurcătura în care au pus-o subiectele. Spre ilustrare şi oprobiul publicului, pe prompter au apărut subiectele, indecente, ce-i drept! Primul subiect, adică ălă simplu pentru nota 5, le cerea să justifice nişte puncte de suspensie şi să formuleze nişte propoziţii, al doilea, ceva mai greu, ridica pretenţia elaborării unui text argumetativ, iar al treilea, bomboana de pe colivă, le verifica abilitateade a caracteriza un personaj, pentru ei un fel de bârfă acreditată literar.

Revolta tinerei bacalaureate era legată de dificultatea subiectului doi. Cum să îi ceri ei, după.atâtea ore de socio-umane incluse în trunchiul comun al curriculului obligatoriu din gimnaziu şi învătământ preuniversitar, să argumenteze importanţa cunoaşterii de sine? De unde să ştie care este relaţia dintre autocunoaştere şi valori? Şi mai ales, cum să-l supui unui asemenea travaliu cerebral tocmai la examenul final?
Aproape impertinent, subiectul mai cerea şi originalitate, adică nu nu prea aveai de unde să copiezi, trebuia să spui de la tine, să spui cu vorbele tale ce crezi tu. Şi dacă tu nu crezi nimic? Şi dacă eşti atât de slab echipat încât nici măcar nu poţi inventa ceva, orice?
Mdap, cerinţele astea mult exagerate au secerat speranţele unei „generaţii”…de rataţi cultural şi etic!
Nu-mi pot reţine un zâmbet victorios ori de câte ori aud vreo ştire despre acest „examen istoric” , cum îl numea un ştirist la fel de competent ca si elevii non-bacalaureati.

Anunțuri